Cabinetul de avocatură Hahn şi parteneri în Hamburg
Biroul a fost înfiinţat în Hamburg la data de 1 ianuarie 1960 de avocatul Gustav-Adolf Hahn.
Legăturile cu asociaţiile independente ale medicilor au reprezentat fundaţia pe care s-a format mai întâi
dreptul medical ca un pilon de rezistenţă al biroului de avocatură. Pe lângă diversele funcţii de consiliere
din cadrul autogestiunii medicale, domnul avocat Hahn a deţinut postul de judecător onorific la Tribunalul
pentru probleme sociale al Landului Hamburg şi recunoaşterea ca avocat specialist în drept social.
Un al doilea pilon s-a constituit la mijlocul anilor 60 datorită colaborării cu o importantă bancă europeană.
Domeniile dreptul creditelor şi dreptul bancar, precum şi implicit dreptul economic şi dreptul comercial au
putut fi extinse în mod competent. In anul 1989 a început colaborarea cu cea mai importantă societate europeană
de asigurări de credite şi pe această cale s-a dezvoltat competenţa noastră internaţională pentru dreptul
asigurărilor şi dreptul comercial.
Domnul avocat Spinner s-a alăturat în anul 1993 şi a lărgit spectrul de servicii al
biroului de avocatură.
Pe lângă activităţile de consiliere pentru asociaţiile medicilor şi prestatorii de servicii europeni din sectorul
de sănătate, acesta exercită funcţii în domeniul cooperărilor internaţionale. Anterior studiilor sale juridice a
studiat
limba germana,
fizică şi informatică îmbogăţind astfel competenţa profesională a biroului de avocatură şi în special în domeniile
tehnicii, computerului şi internetului.
Domnul avocat Rama s-a alăturat echipei tot în anul 1993 şi a extins domeniile drept economic şi drept comercial.
Anterior, domnul avocat Rama şi-a desfăşurat activitatea în cadrul unui important birou de avocatură în Washington,
la Comisia Europeană în Bruxelles, precum şi în Anglia şi Franţa. Cunoştiinţele sale de limbi străine şi legăturile
sale personale au făcut posibilă extinderea în continuare a competenţei internaţionale a biroului de avocatură.
Domnul avocat Rama este purtător de cuvânt onrific al pacienţilor în Hamburg.
Un număr suplimentar de nouă avocaţi şi un secretariat competent asigură o asistenţă juridică completă.